MH splash event

Dragi colegi,

În perioada 4-7 iulie, Societatea Româna de Medicină Internă organizează o nouă ediţie a Şcolii de Vară! Este un prilej extraordinar de a ne întâlni cu colegii noştriI mai tineri, rezidenţi în specialitatea de medicină internă sau în specialităţile înrudite şi de a dezbate împreună aspecte interesante din activitatea noastră clinică. Sper să organizăm un program ştiinţific, dar şi social (foarte important la o şcoală de vară…) interesant şi relaxant!

Puteţi aplica pentru a participa la lucrările Şcolii de Vară trimiţând un scurt CV cu cele mai importante aspecte ale activităţii dumneavoastră şi un scurt rezumat al unui caz clinic interesant pe care aţi vrea să îl prezentaţi în cadrul şcolii la adresa de e-mail….. Data limită de trimitere este 27 mai 2022. Ulterior, vom anunţa lista participanţilor admişi!

Va asteptăm!

Dr. Ciprian Jurcuţ

Ce poți căștiga după o astfel de experiență:
  • CV mai bogat și cunoștințe medicale îmbogățite
  • Avantajele „absolvirii" unei şcoli de vară pot fi sesizate imediat sau mai târziu,  prin informațiile dobândite direct de la profesorii care vor modera sesiunile de prezentări. 
  • Abilități de socializare și comunicare
  • Găsirea unui mentor


Școala de Vară încurajează dezvoltarea abilităților, atât de ordin general, cât și de ordin profesional. Urmarea Școlii de Vară vă permite, obținerea unor legături directe cu profesori, conferențiari, doctori, nume importante din domeniul medicinei și posibilitatea de a primi răspunsuri directe de la coordonatori, pe diferite probleme.

Școala de Vară a Societății Române de Medicină Internă își propune aprofundarea și lămurirea problemelor cu care medicii rezidenți se confruntă în cadrul spitalelor, sub îndrumarea atentă a unor nume consacrate în medicina internă și a specialităților conexe.

Școala de Vară se va desfășura la Hotel Carmen 4* Predeal, în perioada 4-7 iulie. Costul taxei include 3 nopți de cazare cu regim de masă tip pensiune completă.

Detalii transmitere rezumat mai jos!

Scoala de Vara a Tinerilor Internisti

Program

Folositi cautarea dupa zi, sala, titlu, lector

Orar Titlu Lector
09:00-13:30 Sosire participanți
13:30-14:30 Prânz
14:30-15:40 Timp liber
15:40-15:40 SESIUNE CAZURI CLINICE
15:40-16:00 Febra – Cal sau zebra? Andreea-Cristina Timofte, Coautor: Irina Vlangar
16:00-16:20 Febra: boala sau simptom? N. S. Neculai, Coautor: C. Jurcuț
16:20-16:40 Febra Q Iuliana Gabriela Nedelescu (Gheorghiță), Coautori: Simona Liana Soare, Mădălina Frintu
16:40-17:00 Rabdomioliza Ana Maria Nistor, Coautori: Maria Daniela, C. Bizdoaca
17:00-17:10 Pauză de cafea
17:10-19:00 Workshop C. Jurcuț
19:0003:05 Cina
08:00-09:00 Mic Dejun
09:00-11:00 SESIUNE CAZURI CLINICE
09:00-09:20 Ciroza hepatică – Sindromul hepatorenal Iulia-Simona Chirică (Cernagor), Coautor: Oana Vutcanu
09:20-09:40 Provocări diagnostice ale patologiei veziculei biliare pseudotumorale R. C. Cîmpeanu, Coautori: Larisa-Daniela Săndulescu, Carmen-Daniela Neagoe, I. Rogoveanu
09:40-10:00 Insuficiența hepatică cu tulburări de coagulare: pot fi D-dimerii marker revelator? Cristiana Grigore ( Drăgănescu), Coautor: Alice Bălăceanu
10:00-10:20 SARS-COV-2 o poveste de la A la Z Maria-Alexandra Zgiia, Coautori: Mihaela Mocan, C. Zoe, Anisia Palagea
10:20-10:40 Necazurile nu vin niciodată singure D. A. Nistor, Coautori: Livia Trașcă, Ș. Bălănescu
10:40-11:00 Lupus eritematos în cadrul sindromului overlap Iulia Nadine Nicolau, Coautor: Daniela Anghel
11:00-11:30 Pauză de cafea
11:30-12:10 SESIUNE CAZURI CLINICE
11:30-11:50 Pneumonitele cronice de hipersensibilitate – un subiect din ce în ce mai actual Ofelia Alexandra Feies, Coautor: Paula Barata
11:50-12:10 Un caz rar de proteinoză alveolară Paula Irina Barata, Coautor: Dana Olar
12:10-13:40 Workshop - Informația medicală: Cum căutăm răspunsurile la întrebările clinice C. Băicuș
13:40-14:30 Prânz
14:30-16:30 Timp Liber
16:30-17:00 Conferințe - Informația medicală la capul bolnavului C. Băicuș
17:00-19:00 SESIUNE CAZURI CLINICE
17:00-17:20 Dificultăți de diagnostic și importanța abordării multidisciplinare în adenocarcinom Roxana Andreea Băran, Coautori: Daniela Neagoe, Irina Drangoi, Patricia Durand
17:20-17:40 Durerea toracică anterioară, ca mod de manifestare al unei boli rare Gabriela Postolea, coautor: C. T. Rusu
17:40-18:00 Scleroza tuberoasă Bourneville- dincolo de sentința unui diagnostic neuropediatric Teodora Baciu, Coautor: Anca Ghiațău
18:00-18:20 Diversitatea simptomelor bolii Osler-Weber-Rendu Liviana Arbureanu
18:20-18:40 Leucocitoza în creștere - surpriză de diagnostic la o pacientă vârstnică Ioana Denisa Popuțea, Coautor: Georgiana Ionela Țirban
18:40-19:00 Nefrita lupică la o pacienta cu artrită idiopatică juvenilă - mit sau realitate? Andra Jipa, Coautor: Fl. Berghea
19:0003:05 Cina
08:00-09:00 Mic Dejun
09:00-11:00 SESIUNE CAZURI CLINICE
09:00-09:20 Provocări în diagnosticul și tratamentul pacientului cu multiple comorbidități Andreea Nicoleta Laica
09:20-09:40 O altă cauză de insuficiență cardiacă A. Bocea
09:40-10:00
Trunchiurile supra-aortice la răscruce de specialități 
Raluca – Andreea Nechifor, Coautor: Monica Rotăreasa 
10:00-10:20 Efuziunea pericardică – o problemă de diagnostic la o pacientă cu istoric neoplazic C. T. Rusu, Coautor: Gabriela Postolea
10:20-10:40 Hipertensiunea pulmonară la pacient cu spondilită anchilozantă – dilemă de diagnostic diferențial Ani-Ștefania Grecu, Coautor: Violeta Vlad
10:40-11:00 Decompensarea cardiacă în contextul COVID 19 Decompensarea cardiacă în contextul COVID 19
11:00-11:20 Pauză de cafea
11:20-13:00 Conferințe
11:20-11:40 HTA la camera de gardă Daniela Bartoș
11:40-12:00 Măsurarea ambulatorie a tensiunii arteriale Ana Maria Balahura
12:00-12:20 Ischemia miocardică acută și electrocardiograma T. Nanea
12:20-12:40 Aspecte Ecocardiografice în aritmi T. Nanea
12:40-13:00 Sodiul și hipertensiunea arterială. Ce este nou într-o problemă veche? Gabriela Silvia Gheorghe
13:00-13:45 Imunodeficiențele primare la adult - Diagnostic și tratament. Cazuri clinice Dr. C. Jurcuț ( simpozion Takeda)
13:45-14:30 Prânz
14:30-17:00 Timp Liber
17:00-18:00 SESIUNE CAZURI CLINICE
17:00-17:20 Astmul eozinofilic Andreea Mureșan, Coautor: Loredana Mitran
17:20-17:40 Masă tisulară pulmonară abcedată și hemoptizie la pacientă nefumătoare de 61 de ani Doina-Ileana Postelnicu, Coautori: Șt. Dumitrache-Rujinski, Theodora Ocrain, M. Orghidan, T. Constantinescu, Claudia Toma
17:40-18:00 Tumori pulmonare sincrone la un pacient de 60 de ani cu istoric important de tabagism Gh. George, Coautori: Șt. Dumitrache-Rujinski, M. Orghidan, Claudia Toma
18:00-18:45 Fapte sau știri false? Evaluarea dovezilor privind Hipertensiunea Arterială C. Stoicescu (Simpozion Servier)
18:4503:05 Cina
08:00-09:00 Mic Dejun
09:00-10:40 SESIUNE CAZURI CLINICE
09:00-09:20 Tromboze venoase-între contraceptive și boli autoimmune Nastasia Luiza Oană, Coautor: Carmen Ursu
09:20-09:40 Puseu de PR sau gonartroză reactivată? Maria Cristina Baciu, Coautor: Luminița Enache
09:40-10:00 Cauze rare de tumefacție perioculară recidivantă Oana-Mădălina Mistreanu, Coautori: Anca Ghiațău, C. Jurcuț
10:00-10:20 Numeroasele complicații ale poliartritei reumatoide - Prezentare de caz clinic Oana-Georgiana Petrache, Coautor: Daniela Anghel
10:20-10:40 Oana-Georgiana Petrache, Coautor: Daniela Anghel Oana-Georgiana Petrache, Coautor: Daniela Anghel
10:40-11:00 Pauză de cafea
11:00-12:30 Conferința monotematică Lupus eritematos sistemic – la interfața specialităților
11:00-11:20 Mecanisme patogenice în lupusul eritematos sistemic: implicații pentru activitatea practică Ioana Săulescu
11:20-11:40 Manifestări hematologice în lupusul eritematos sistemic: din viziunea reumatologului Denisa Predețeanu
11:40-12:00 Recomandări de tratament EULAR 2019 în lupusul eritematos sistemic Mădălina Dună
12:00-12:20 “Role-play” în reumatologie: ascita din lupusul eritematos sistemic Mădălina Dună, Denisa Predețeanu
12:20-12:30 Întrebări și comentarii
12:30-13:30 Prânz
13:3003:05 Plecare participanți

SPONSORI

SRMI
Servier
Takeda
Numeris

PARTENERI

Coordonator eveniment

Daca aveti intrebari despre organizarea, inscrierea sau participarea dumneavoastra la eveniment

Nicoleta-Iuliana Androne

+40 21 3156511; 0742355772

Lun-Vin 9am - 6pm

Suport tehnic

Daca semnalati sau intampinati probleme tehnice in utilizarea platformei puteti cere asistenta la numerele de mai jos

Alexandru Petrescu

+40 748 100 285

Lun-Vin 9am - 6pm